Multe dintre cele mai utile dispozitive ale omenirii au fost inventate complet din greşeală. De secole, oamenii de ştiinţă au fost însărcinaţi să găsească soluţia la o anumită problemă, doar pentru a descoperi ceva complet diferit.
Iată trei invenţii, conform
ListVerse, care au fost descoperite din greşeală.
Artificiile
Cu aproximativ 2000 de ani în urmă, într-o bucătărie chineză, bucătarul a efectuat una dintre cele mai vechi descoperiri accidentale cunoscute omului: pocnitorile. Acestea au luat formă prin amestecarea pe foc a sulfului cu saltpetru (nitrat de potasiu) şi cărbune. Anticul chinez a numit atunci invenţia „chimicale pentru foc”. Pocnitorile au devenit în scurt timp foarte frecvente, fiind folosite în timpul evenimentelor importante, cum ar fi nunţi şi înmormântări.
De asemenea, chinezii au inventat rachetele cu combustibil solid, iar în cele din urmă, prin combinaţia dintre pocnitori şi rachete, s-au născut focurile de artificii.
Istoricii au declarat că Marco Polo a adus focurile de artificii din China şi le-a prezentat oamenilor din regiunile din Orientul Mijlociu. De acolo au ajuns în Anglia, unde interesul pentru focurile de artificii era strict de a fi folosite pentru arme, spre deosebire de italieni care au transformat fabricarea artificiilor într-o formă de artă, folosind culori multiple şi artificii coregrafice.
Oxidul de azot (gaz ilariant)
În anul 1799, Humphry Davy, un tânăr inventator chimist, preşedinte al Societăţii Regale din Londra, a decis să folosească porci de Guineea pentru a afla efectele inhalării gazelor produse artificial, toate în numele ştiinţei. Împreună cu asistentul său, dr.Kinglake, au descoperit că cristalele de azotat de amoniu tratate termic au produs un gaz pe care l-ar putea colecta în saci de mătase trataţi cu un ulei special.
În cele din urmă, când dr.Humphry a inhalat o pungă de gaz a avut o stare uimitoare de euforie, fiind surprins de rezultate. El a descoperit un oxid de azot sau gaz ilariant. Humphry a raportat că a simţit o „căldură în obraji, plăcere intensă şi emoţii sublime legate de idei foarte vii”.
Stimulator cardiac
În anul 1956, Wilson Greatbatch lucra la un dispozitiv de monitorizare şi înregistrare a sunetelor inimii omeneşti, când a introdus un tranzistor în dispozitivul său, de 100 de ori mai puternic decât ar folosi în mod normal. Greşeala lui a determinat instrumentul să creeze impulsuri electrice care să imite perfect bătăile inimii. El a fost uimit când şi-a dat seama că invenţia sa ar putea fi folosită ca un stimulator cardiac intern, un instrument care la acea vreme trebuia purtat ca un colier.
Primul prototip al lui Greatbatch a fost implantat într-un câine în 1958 şi bătăile inimii au fost controlate cu succes şi fără dificultate. Primul pacient uman care a primit unul a fost un bărbat de 77 de ani care a trăit 18 luni, în timp ce un tânăr a trăit 30 de ani cu dispozitivul.
Articol scris de Cristina Iacob, studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării